Înainte să lucrăm împreună
Acord de colaborare
Salutare!
Ne pare bine de cunoștință. Noi suntem Night Shift Fabrications — o echipă dedicată căreia îi plac provocările și lucrările unice. Ne face o deosebită plăcere să dăm viață ideilor tale și să creăm lucruri pe care, poate, nici nu le credeai realizabile.
Ne place să facem lucrurile altfel. Folosim materiale calitative și le folosim în moduri foarte diferite față de ce există pe piața de mobilă și amenajări interioare și exterioare. Pentru că lucrăm altfel, dorim să îți explicăm ce presupune asta.
Servicii
Tâmplărie
Lucrăm cu MDF, lemn masiv, placaj și alte materiale lemnoase. NU lucrăm cu PAL. Ne-am dorit să oferim o calitate superioară față de ce este pe piață, așa că am renunțat de tot la PAL.
Sudură
Folosim mai multe tipuri de sudură și lucrăm cu oțel. Metalul și lemnul se completează foarte bine, iar nouă ne face plăcere să le combinăm.
Vopsit
Vopsim atât prin pulverizare (cu compresor), cât și cu rola sau pensula, după caz.
Proiectare
Lucrăm ca în viitorul apropiat să putem oferi și servicii de design și randări 3D. Până atunci ne bazăm pe schițe simple — iar în cazul celor mai multe lucrări, asta este mai mult decât suficient.
Transport și montaj
Ne ocupăm noi de aceste aspecte, dar nu refuzăm niciodată o pereche de mâini în plus. Mai ales că parcă toată lumea stă la etajul trei, în blocuri care nu au lift.
Diverse
Lumini: în mod recurent încorporăm benzi LED în proiectele noastre. Am făcut și semne luminoase pentru festivaluri și afaceri, de mai multe ori.
Tapițerie: capsator avem, mașină de cusut avem (nu știm încă să o folosim foarte bine), foarfecă avem — deci lucruri simple, ca un șezut, putem face.
Tipul de proiecte
Cât timp ai la dispoziție? Am făcut de la proiecte foarte mici la foarte mari, de la foarte simple la extrem de complicate. De la suport de cărți de vizită la bucătării, de la scaun de copii la scene de festival. Am amenajat apartamente, case, curți, hale, spații comerciale, spații verzi. Nu ne limităm la un anumit tip de proiect — ne plac provocările.
Materiale
Acum începe partea tehnică.
MDF
Probabil ai mai auzit de asta. Mulți producători pretind că fac mobilă din MDF, dar în realitate folosesc MDF doar la fronturi — corpurile sunt din PAL. Noi folosim MDF brut (fără melaminat) și pentru corpuri, și îl vopsim în ce culoare ni se cere. Este un material vast superior față de PAL: se poate freza și forma, astfel putem face, de exemplu, fronturi cu modele.
Lemn masiv
Folosim diferite soiuri de lemn (molid/brad, fag, stejar), fie în formă de cherestea (scânduri, leațuri), fie sub formă de blaturi prefabricate (mai multe bucăți de lemn lipite între ele). Preferăm să facem blaturile, rafturile, treptele, balustradele și elementele decorative din lemn, dar am făcut și corpuri întregi din el.
Oțel
Noi știm să și sudăm — și ne și place. Oțelul poate fi atât un material practic, datorită rezistenței ridicate (ideal pentru porți, garduri, structuri), cât și unul estetic, cum vedem în cazul mobilierului în stil industrial. Nouă ne place să-l folosim în ambele feluri.
Vopsele
Folosim multe tipuri de vopsele: pe bază de apă, de solvent și poliuretanice. În funcție de cerințele specifice ale fiecărui proiect folosim vopseaua potrivită. Avem posibilitatea să folosim tot paletarul RAL — cam 200 de culori, cu variante mate sau lucioase.
Feronerie
Noi, când spunem că facem mobilă de calitate, o spunem pentru că folosim materiale de calitate și metode superioare — nu pentru că folosim cea mai scumpă feronerie, pentru care tu plătești în plus. Mulți producători spun că fac mobilă de calitate pentru că folosesc feronerie Blum sau echivalent. Feroneria este un accesoriu, nu mobila în sine. E ca și cum ai spune că faci o mașină de top pentru că are navigație mare sau sistem audio performant.
Procesul de colaborare
- Facem cunoștință.
- Ne explici în mare de ce ai nevoie.
- Dacă ai nevoie repede de o ofertă de preț, îți putem da una estimativă (de obicei un interval).
- Dacă mergem mai departe, ne întâlnim, facem niște măsurători, ne dai mai multe detalii și începem să gândim împreună cum dăm formă viziunii tale.
- După ce avem toate detaliile puse la punct, primești o ofertă finală și un termen de livrare. (Dacă ai un termen foarte scurt, încercăm să avansăm fără toate detaliile pe hârtie, dar ne rezervăm o marjă de aproximativ 10% peste oferta finală, pentru a acoperi eventualele schimbări de costuri.)
- În funcție de bugetul proiectului, îți vom cere un avans pentru materiale.
- Sub 2.000 lei nu se percepe avans — se achită integral înainte de a începe producția.
- Între 2.000 și 10.000 lei se percepe un avans de 50%.
- Peste 10.000 lei se percepe un avans de 50%, iar înainte să înceapă finisarea (vopsitul) lucrării se mai achită 20%.
- Când ne apropiem de final, te anunțăm cu două-trei zile înainte și ne organizăm pentru montaj.
- Venim, montăm, facem poze, îți explicăm cum să îngrijești mobila, batem palma și mergem mai departe la următoarea lucrare.
Cu bune, cu rele
Pentru noi este foarte important să știm că înțelegi la ce să te aștepți când lucrezi cu noi, așa că vrem să clarificăm câteva aspecte.
Calitate
Noi folosim MDF în loc de PAL pentru că este mai rezistent, ne permite să folosim îmbinări și adeziv în loc de șuruburi (nu vezi unde se întâlnesc plăcile, căci corpurile vin într-o bucată) și putem obține forme pe care nu le-am putea obține altfel. În cazul lemnului masiv, situația e aceeași: folosind lemn masiv putem crea forme care se potrivesc exact nevoilor tale.
Vopsea vs. melaminat
Folosim vopsea pentru că ne permite ca fiecare placă să fie vopsită și protejată pe toate fețele ei, spre deosebire de melaminat, care nu acoperă canturile — ele fiind punctul slab.
- Putem vopsi în ce culoare îți dorești.
- Putem repara și întreține mobila pe o perioadă lungă.
- Putem revopsi în altă culoare, dacă vrei să dai un alt aspect mobilei.
- Nu putem face imitații de lemn.
- Melaminatul este mai rezistent la zgârieturi, deși la uzura zilnică nu vei vedea diferența.
Estetică
Noi lucrăm cu mâinile (și cu capul, de cele mai multe ori), astfel că ne este imposibil, oricât am încerca, să facem ceva perfect — asta se aplică atât la construcție (îmbinări), cât și la finisat (vopsit). Bineînțeles, ne străduim de fiecare dată să iasă cât de bine se poate și, din fericire, până acum nimeni nu ne-a reproșat rezultatul final.
Proiecte atipice
Trăim pentru ele. Ne entuziasmăm de fiecare dată când vine vorba despre o lucrare — sau chiar și doar un element — pe care nu l-am făcut până acum. Totodată, e bine de avut în vedere că, dacă facem ceva atipic, diferit sau nou, asta vine și cu anumite riscuri: mereu va exista posibilitatea să nu iasă exact cum ne-am dori sau să fim nevoiți să facem compromisuri. Toate astea ți le vom explica înainte să ne aruncăm cu capul înainte.
Termen
Nu există vreun proiect unde să nu încercăm să livrăm la termen sau chiar mai repede. Dar, fiind vorba de lucrări personalizate nevoilor tale și deseori complicate, pot interveni lucruri care să aducă întârzieri — de la probleme tehnice la dificultăți logistice care nu depind mereu de noi.